Catedra Stiinta si Tehnologia Materialelor
Asigura instruirea fundamental-aplicativa privind structura, proprietatile, tipurile, selectia si metodele tehnologice moderne de prelucrare a materialelor utilizate in tehnica actuala, prin cursuri predate pentru toate specializarile facultatilor de: Stiinta si Ingineria Materialelor, Mecanica si Constructii de Masini. In cadrul Facultatii de Stiinta si Ingineria Materialelor, catedra tuteleaza specializarea Stiinta Materialelor. Asigura, de asemenea, pregatirea teoretica si practica a studentilor la majoritatea disciplinelor de specialitate din cadrul specializarilor: Ingineria Materialelor si Materiale Noi cu Proprietati Speciale - studii aprofundate din cadrul facultatii de Stiinta si Ingineria Materialelor, specializare pe care o si tuteleaza. Activitatea de cercetare stiintifica se desfasoara in domenii precum: stiinta materialelor, materiale si tehnologii avansate, metalurgia pulberilor, analiza structuralã a materialelor, materiale nanaocristaline si nanostructurate, elaborarea materialelor functionale: magnetice, permeabile poroase, ceramici tehnice, biomateriale, aliaje grele.
Catedra de Ingineria Procesarii Materialelor
Ingineria Procesarii Materialelor asigura o pregatire multidisciplinara, reflectata in structura planurilor de invatamant, orientata spre identificarea, proiectarea, dezvoltarea si implementarea procedeelor tehnologice de procesare a materialelor. Prin competentele profesionale pe care le obtin, acesti ingineri sunt capabili a se adapta pietei mondiale a muncii, vor raspunde cu eficienta la noul concept privind procesarea materialelor, in care materialele noi sunt tot mai variate ca proprietati si performante. Cunostintele profesionale bogate cladesc un inginer al viitorului, receptiv la orice noutate tehnica sau cerinta stiintifica cat si la probleme legate de management ingineresc, oriunde isi vor desfasura activitatea. Planele de invatamant pe baza carora se asigura pregatirea inginereasca specifica sunt rezultatul a peste 40 de ani de experienta si evolutie, cu modificari care urmaresc indeaproape progresele inregistrate in procesarea materialelor. Cursurile de licenta contribuie la pregatirea viitorilor ingineri in domenii moderne de prelucrare a materialelor prin deformare plastica (laminare, extrudare, matritare, trefilare), turnare, tratamente termice si ingineria suprafetelor, echipamente de proces, sisteme industriale de fabricatie, management si marketing industrial, proiectare tehnologica asistata de calculator, modelarea si optimizarea proceselor de prelucrare a materialelor. Studiile de masterat si doctorat continua largirea si perfectionarea cunostintelor profesional stiintifice in procesarea materialelor.
Catedra de Ingineria Mediului
Catedra de Ingineria Mediului coordonează: programul de studii universitare de licenţă în domeniul ingineriei mediului Ingineria şi Protecţia Mediului în Industrie;programele de studii universitare de masterat în domeniul ingineriei mediului: Dezvoltarea Durabilă şi Protecţia Mediului, Managementul Integrat al Resurselor Naturale şi al Deşeurilor şi Procedee Avansate în Protecţia Mediului; programul de studii universitare de masterat în domeniul ingineriei materialelor Ingineria si Managementul Fabricaţiei de Piese Turnate şi programul de studii aprofundate în ingineria mediului Procedee Speciale in Protectia Mediului. Disciplinele predate, de către cadrele didactice din cadrul Catedrei de Ingineria Mediului, asigura competenţe specifice în pregatirea viitorilor licenţiaţi şi masteranzi în domeniile ingineria mediului şi ingineria materialelor.
Catedra dispune de spaţii de invăţământ moderne - săli de cursuri şi de aplicaţii - pentru disciplinele de specialitate studiate, denumite dupa tipul de activitate desfăşurată, atât în domeniul ingineriei mediului cât şi în domeniul ingineriei materialelor.
Activităţile de cercetare ştiinţifică ale membrilor Catedrei de Ingineria Mediului se desfăşoară pe baza unor contracte de cercetare de interes naţional şi internaţional, având ca teme de cercetare: implementarea şi certificarea sistemelor de management integrat de mediu; evaluarea impactului şi riscului activităţilor economico-sociale asupra mediului şi obţinerea actelor tehnico-juridice corespunzătoare; execuţia de modele experimentale şi asimilări de tehnologii BAT pentru activităţile industriale; proiectarea ecologica a produselor şi formelor tehnologice; concepţia şi realizarea echipamentelor tehnologice şi de protecţie a mediului; recuperarea de materiale utile şi de energie din deşeuri şi materiale reciclabile, utilizând tehnici avansate de procesare; evaluarea emisiilor gazoase şi metode de depoluare şi epurare a gazelor din sectoarele industriale; analiza şi metode avansate de epurare a apelor din sectoarele industriale; analiza şi metode avansate de depoluare şi epurare a solului; reducerea consumurilor energetice şi ecologizarea proceselor termice; modelarea si optimizarea proceselor de turnare; studii de expertiza tehnica şi de consultanţă. Activitatea de cercetare este susţinută şi de programul doctoral, coordonat de 5 conducători ştiinţifici.
Catedra de Fizica
Activitata didactica a membrilor Catedrei de Fizica este legata de predarerea disciplinei de Fizica generala pentru studentii Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca. De asemenea, membrii catedrei acopera si activitatile didactice corespunzatoare unor discipline speciale de Fizica, precum: Optica tehnica, Electromagnetism si microunde, Fizica atomului si moleculei, Fizica cuantica si statistica, Semiconductori si dielectrici, Factori fizici poluanti, Fizica supraconductorilor si criogenie, Biofizica, Fizica senzorilor, Fizica metalelor si materialelor magnetice, Metode fizice de analiza, Energetica fizica. Activitatea de cercetare a Catedrei de Fizica are urmatoarele orientari importante: 1. Obtinerea si caracterizarea structurii si proprietatilor filmelor subtiri si materialelor nanostructurate; 2. Studiul unor aliaje magnetice; 3. Studiul unor sisteme vitroase cu aplicatii in electronica si telecomunicatii; 4. Studii privind monitorizarea unor factori de mediu.
Catedra de Chimie
Asigura predarea disciplinelor de profil la specializarile din cadrul facultatii de Stiinta si Ingineria Materialelor. Personalul catedrei acopera predarea disciplinelor de Chimie la majoritatea sectiilor Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, precum si discipline de specialitate, cum sunt: Chimia Materialelor, Chimia-fizica, Materiale ceramice, Chimia mediului, Analiza chimica instrumentala. Activitatea de cercetare in cadrul catedrei, se desfasoara in domenii precum: chimia materialelor, chimie analitica, aplicatii ale informaticii in chimie, chimia carbunilor si chimie fizica.