1927 - diploma de absolvire a școlii de conductori tehnici din cluj
1935 - echivalarea diplomei de absolvire
"Grad de incredere ridicat" - ARACIS 2018-2023
"Universitate de cercetare avansata si educatie" - Ordinul MECTS nr. 5262 din 5.09.2011
Bazele învăţământului tehnic superior românesc în Cluj au fost puse odată cu deschiderea Școlii Superioare Industriale din 1 februarie 1920. Astfel, în urma unirii Transilvaniei cu Regatul României de la 1 decembrie 1918, Consiliul Dirigent - organismul administrativ provizoriu care a guvernat Transilvania timp de doi ani după unire - a propus înfi inţarea unei școli superioare tehnice, inspirată după modelul german al Technikum-ului din Mittweida (Dresda, Saxonia), în locul școlii medii tehnice existente, înfiinţate în 1884, în perioada dualismului Austro-Ungar.
Astfel, vechea școală de industrie de la Cluj a fost preluată de statul român în 5 aprilie 1919, ca pe 1 februarie 1920 să deschidă, în edificiul de pe strada George Barițiu nr. 26-28 (astăzi sediul facultăților cu profil electric), o nouă școală superioară industrială românească. Momentul deschiderii coincide cu cel al inaugurării universității românești clujene - Universitatea Daciei Superioare - actuala Universitate ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
În urma noii configurații economice, dar și a nevoii de specialiști foarte bine pregătiți în diversele domenii industriale de pe teritoriul României întregite, Școala Superioară Industrială din Cluj a impus o serie de condiții de înscriere pentru candidații care doreau să-și formeze o carieră tehnică apreciată. Astfel, candidații trebuiau să fie între 14 și 16 ani, cu cel puțin 4 clase de liceu absolvite, iar ca ca materii de examen (ulterior de studiu) au fost stabilite algebra, geometria, limba română, desenul. Cursurile erau desfășurate pe durata a 4 ani, cu 30 de ore de teorie și 14 ore de atelier, săptămânal.
La scurt timp după, școala s-a reorganizat, astfel că pe 2 octombrie 1922 numele său se schimbă în „Școala de Conductori Tehnici Cluj”, termenul de conductor având pe atunci sensul de „supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători”. Era unica școală electro-mecanică la acea vreme din România Mare.
Instituția clujeană de învățământ tehnic a avut, în primii ani de activitate, două linii de studii, una în limba română, iar altă în limba maghiară. Diploma de capacitate obținută de absolvenți le permitea înscrierea la una dintre Școlile Politehnice din România (București, Timișoara sau Iași), pentru a deveni ingineri licențiați. După absolvire, cu un an de practică prestat în domeniul tehnic, ei puteau obține livretul industrial care le oferea dreptul de lucru autorizat, atât la stat, cât și la privat, în meseria pentru s-a făcut pregătirea.
Școala clujeană de conductori tehnici a fost condusă de o serie de personalități în domeniul tehnicii din acea perioadă, precum ing. Ioan Kurtos între 1920-1924, ing. Mihail Strugariu între 1924-1925, ing. Gheorghe Mihăilescu între 1925-1928, ing. Traian Dragoș între 1928-1948. Pe lângă Școala de Conductori Tehnici în perioada interbelică a funcționat și un muzeu industrial, cu o secțiune specială dedicată mașinilor cu motoare cu ardere internă și ardere externă, expuse in ordinea inventării lor.
Din 1935, în urma îmbunătățirii statutului, a regulamentelor și a programei de învățământ tehnic, prin schimbarea adecvată a legislației de atunci, Școala clujeană de conductori tehnici devine Școală de subingineri electromecanici, fiind singura școală din România acelor vremuri cu această specialitate și cu gradul imediat inferior Școlilor Politehnice de la București, Timișoara și Iași. Astfel, diploma obținută le conferă alumnilor un nou statut ce le permitea intrarea în corpul subinginerilor și a conductorilor, cu posibilitatea ca după 10 ani vechime în meserie și în urma unui examen și concurs public să fie admiși în corpul inginerilor din România.
Instituția clujeană de învățământ superior tehnic de subingineri electromecanici a funcționat în această formă până în 1948, când este transformată în Institutul de Mecanică, ulterior Institutul Politehnic din Cluj, azi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.