Istoric

Istoric

Învățământul tehnic s-a afirmat încă de la începutul secolului XIX pe firmamentul valorilor culturale ale municipiului Cluj-Napoca. Realizarea statului național unitar român, la 1 decembrie 1918, a deschis perspective noi pentru învățământul de toate gradele. La 1 februarie 1920 este înființată Școala Superioară Industrială, noua instituție școlară trecând apoi printr-o suită de reorganizări și devenind, în 1922, Școala de Conductori Tehnici. Era unica școală de acest nivel în țară, cu profil electromecanic, precursoare a Politehnicii clujene.

O altă școală cu profil tehnic, creată in 1920, a fost Școala de Conductori de Lucrări Publice, cu specific de drumuri și poduri, veritabilă precursoare a Facultății de Construcții. Școala de conductori tehnici, care s-a bucurat de un important prestigiu în cadrul industriei românești, a fost reorganizată în 1937 ca Școala de Subingineri Electromecanici.

 În anul 1947, în urma unui memoriu adresat Ministerului Educației Naționale privind înființarea unei Politehnici la Cluj cu trei facultăți: Construcții, Electromecanică și Silvicultură, prin prevederile Legii pentru reforma învățământului din august 1948, s-a creat Institutul de Mecanică din Cluj , având o facultate cu doua secții: Termotehnică și Mașini de Lucru. Creșterea nevoii de cadre tehnice a facut ca, în anul 1953, Institutul de Mecanică să se transforme în Institutul Politehnic din Cluj.

Dupa revoluția din 1989,învățământul superior românesc a revenit la tradiția românească corelată cu sistemul occidental. Începând din 1992, Institutul Politehnic și-a schimbat denumirea în Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca , iar din cele trei facultăți existente la momentul respectiv, prin restructurare, s-au constituit în șapte facultăți: Automatică și Calculatoare, Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Inginerie Electrică, Construcții, Construcții de Mașini, Mecanică, Știința și Ingineria Materialelor (devenită în anul 2011 Ingineria Materialelor și a Mediului), precum și Colegiul Universitar Tehnic, Economic și de Administrație. În anul 1998, structura Universității Tehnice din Cluj-Napoca s-a completat cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism iar în anul 2007, cu Facultatea de Instalații.

Din anul 2012, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are douăsprezece facultăți în urma fuziunii cu Universitatea de Nord din Baia-Mare care a devenit Centrul Universitar Nord din Baia-Mare având în componență Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere și Facultatea de Științe. 

Începând cu anul 2003, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost acceptată ca membru în Asociația Europeană a Universităților (EUA) iar din 2007 în Agenția Universitară a Francofoniei (AUF).

Rezultatele obținute în activitatea didactică, de cercetare, de management universitar și de cooperare internațională, precum și în activitatea de îmbunătățire a calității învățământului în conformitate cu standardele europene, au fost apreciate de către Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățămantul Superior (ARACIS), care, în anul 2007, a acordat calificativul “Grad de Încredere Ridicat” Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se prezintă astăzi ca o instituție de învațământ superior modernă, în plină evoluție, confirmând autentice disponibilități de creație științifică și culturală, fiind o “Universitate de Cercetare Avansată și Educație”, între primele douăsprezece universități din țară, conform Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 5262 din 5 septembrie 2011 privind clasificarea universitaților acreditate din sistemul național de învațământ.

 

UN DRUM ÎNCEPUT ACUM 100 DE ANI

 

Bazele învăţământului tehnic superior românesc în Cluj au fost puse odată cu deschiderea Școlii Superioare Industriale din 1 februarie 1920. Astfel, în urma unirii Transilvaniei cu Regatul României de la 1 decembrie 1918, Consiliul Dirigent - organismul administrativ provizoriu care a guvernat Transilvania timp de doi ani după unire - a propus înfi inţarea unei școli superioare tehnice, inspirată după modelul german al Technikum-ului din Mittweida (Dresda, Saxonia), în locul școlii medii tehnice existente, înfiinţate în 1884, în perioada dualismului Austro-Ungar.

sediul primei școli tehnice din cluj

 

Astfel, vechea școală de industrie de la Cluj a fost preluată de statul român în 5 aprilie 1919, ca pe 1 februarie 1920 să deschidă, în edificiul de pe strada George Barițiu nr. 26-28 (astăzi sediul facultăților cu profil electric), o nouă școală superioară industrială românească. Momentul deschiderii coincide cu cel al inaugurării universității românești clujene - Universitatea Daciei Superioare - actuala Universitate ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

antetul școlii de conductori tehnici din cluj

 

În urma noii configurații economice, dar și a nevoii de specialiști foarte bine pregătiți în diversele domenii industriale de pe teritoriul României întregite, Școala Superioară Industrială din Cluj a impus o serie de condiții de înscriere pentru candidații care doreau să-și formeze o carieră tehnică apreciată. Astfel, candidații trebuiau să fie între 14 și 16 ani, cu cel puțin 4 clase de liceu absolvite, iar ca ca materii de examen (ulterior de studiu) au fost stabilite algebra, geometria, limba română, desenul. Cursurile erau desfășurate pe durata a 4 ani, cu 30 de ore de teorie și 14 ore de atelier, săptămânal.

La scurt timp după, școala s-a reorganizat, astfel că pe 2 octombrie 1922 numele său se schimbă în „Școala de Conductori Tehnici Cluj”, termenul de conductor având pe atunci sensul de „supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători”. Era unica școală electro-mecanică la acea vreme din România Mare.

NOILE CONDIȚII DE ADMITERE

Instituția clujeană de învățământ tehnic a avut, în primii ani de activitate, două linii de studii, una în limba română, iar altă în limba maghiară. Diploma de capacitate obținută de absolvenți le permitea înscrierea la una dintre Școlile Politehnice din România (București, Timișoara sau Iași), pentru a deveni ingineri licențiați. După absolvire, cu un an de practică prestat în domeniul tehnic, ei puteau obține livretul industrial care le oferea dreptul de lucru autorizat, atât la stat, cât și la privat, în meseria pentru s-a făcut pregătirea.

Școala clujeană de conductori tehnici a fost condusă de o serie de personalități în domeniul tehnicii din acea perioadă, precum ing. Ioan Kurtos între 1920-1924, ing. Mihail Strugariu între 1924-1925, ing. Gheorghe Mihăilescu între 1925-1928, ing. Traian Dragoș între 1928-1948. Pe lângă Școala de Conductori Tehnici în perioada interbelică a funcționat și un muzeu industrial, cu o secțiune specială dedicată mașinilor cu motoare cu ardere internă și ardere externă, expuse in ordinea inventării lor.

1927 - diploma de absolvire a școlii de conductori tehnici din cluj
1935 - echivalarea diplomei de absolvire
1935 - Ștampila școlii de conductori tehnici din cluj și semnătura ing. Traian Dragoș, directorul școlii între anii 1928-1948

 Din 1935, în urma îmbunătățirii statutului, a regulamentelor și a programei de învățământ tehnic, prin schimbarea adecvată a legislației de atunci, Școala clujeană de conductori tehnici devine Școală de subingineri electromecanici, fiind singura școală din România acelor vremuri cu această specialitate și cu gradul imediat inferior Școlilor Politehnice de la București, Timișoara și Iași. Astfel, diploma obținută le conferă alumnilor un nou statut ce le permitea intrarea în corpul subinginerilor și a conductorilor, cu posibilitatea ca după 10 ani vechime în meserie și în urma unui examen și concurs public să fie admiși în corpul inginerilor din România.

Instituția clujeană de învățământ superior tehnic de subingineri electromecanici a funcționat în această formă până în 1948, când este transformată în Institutul de Mecanică, ulterior Institutul Politehnic din Cluj, azi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.